Revenire nesperată pentru Chiricheș? „Dacă joi îi vine masca, nimic nu exclus. Ar putea juca în tur!”

Revenire nesperată pentru Chiricheș?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă ar putea beneficia de aportul lui Vlad Chiricheș încă de la partida tur, de vineri. Accidentat duminică, în meciul cu Newcastle, fundașul are șanse să revină mai repede decât anticipa oricine, anunță impresarul jucătorului.

Naționala poate avea parte de o adevărată „injecție” de moral înaintea partidei tur, contra Greciei. Inițial, se părea că fundașul lui Tottenham a ieșit complet din calcule pentru dubla cu elenii, însă veștile venite ieri din Anglia au fost cât se poate de bune. Medicii lui Spurs au confirmat pentru ProSport că verdictul inițial – fractură de piramidă nazală – a fost unul prea dur,  românul suferind doar o contuzie puternică, menită să îl scoată din circuit pentru câteva zile.

Staff-ul lui Tottenham a comandat deja o mască de protecție pentru Chiricheș și, în măsura în care aceasta va veni mâine, am putea avea surpriza să îl vedem pe fundaș și la Pireu, crede impresarul acestuia, Ioan Becali. Internaționalul de 23 de ani a lucrat intens în aceste zile la sala de forță și, din punct de vedere fizic, se află la potențial maxim.

Am vorbit cu Vlad Chiricheș și cu Franco Baldini. Vlad se simte bine, se antrenează. Dacă mâine îi vine masca, putem avea surpriza să îl vedem la națională vineri seară.

Am mare încredere că pentru meciul retur Chiricheș se poate recupera. Nimic nu e exclus, Chiricheș ar putea juca și vineri„, a declarat Ioan Becali la Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
O unguroaică a făcut un scandal monstru, dar nu s-a oprit și a exclamat: ”Urâm România!”. A primit cea mai dură sancțiune
O unguroaică a făcut un scandal monstru, dar nu s-a oprit și a exclamat: ”Urâm România!”. A primit cea mai…
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Pescobar, parteneriat de senzaţie cu un celebru milionar român! Cât de frumoasă e tânăra care îi promovează pe cei doi
Pescobar, parteneriat de senzaţie cu un celebru milionar român! Cât de frumoasă e tânăra care îi promovează pe cei doi
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins mult prea devreme
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
×